Despre parteneriatele de Focusing și importanța lor s-au scris mai multe, dar până nu le experimentezi autentic și profund, pot rămâne undeva în abstract.
Kathy McGuire, parafrazându-l pe Eugene Gendlin, menționează în unul dintre articolele scrise că a te Focusa de unul singur este minunat, dar a face asta cu o altă persoană este spectaculos. Iar cei care au avut această experiență profundă într-un parteneriat de focusing, vor putea defini interacțiunea în culori, cuvinte, metafore și imagini chiar mai semnificative.
Titlul articolului de astăzi vine ca rezultat al unui astfel de parteneriat, al cărui conținut nu îl voi prezenta, dar voi povesti despre înțelegerea care a venit din el și care nu ar fi putut veni fără prezența partenerei mele. Căci partenerul nu este doar un martor, este un om care, prin simpla lui prezență (de o anumită calitate), mișcă procese, chiar și fără a face mare lucru.
Cum se mișcă ceva atât de semnificativ într-un om, fără a avea această intenție, ci doar propunându-ți să fii, este ceva ce se învață într-o formare în Focusing și cei mai pricepuți terapeuți, coach sau specialiști în sănătate mintală știu asta.
Blocajul, deși în înțelegerea comună așa ar părea, nu este static. Are mai multă viață în el decât ne putem imagina și doar creând spațiu și o interacțiune așa cum Focusing-ul propune vom putea să vedem care îi este viață și cum s-a format ea. Blocajul descoperit de mine avea dorință în el, dorința de a vrea ceva ce nu se întâmpla, nu se putea întâmpla și nu avea să se întâmple vreodată. Blocajul exista pentru că dorința era plasată în locul nepotrivit și dorința exista pentru nevoia rămăsese neîmplinită de foarte multă vreme sau nu fusese împlinită niciodată.
A-l simți în corp, a-i da atenția cuvenită, a crea un spațiu în care acesta să se simtă în siguranță astfel încât să pot interacționa cu el este ceea ce a mișcat întregul proces și astfel, a putut veni înțelegerea despre ce ar putea însemna ‘deblocajul’.
Ce înseamnă un deblocaj într-un astfel de context? Pentru mine înseamnă să încetez să îmi doresc să vină ceva din acel loc. Nu blocajul trebuie schimbat, ci intențiile cu privire la el și ce reprezintă acesta într-un proces de înțelegere despre călătoria interioară. Locul acela, oricât de fix este, are o întreagă motivație pentru care a devenit așa, iar mișcarea noastră interioară merge dincolo de acel loc. Și cu cât îl vom conștientiza mai repede, cu atât el se va putea mișca, lăsându-ne astfel și pe noi să ne mișcăm către locurile noi care au nevoie de atenția noastră.
Copyright © Focusing Romania 2021. All Right Reserved.