Este o etapă dintr-o călătorie de aproape zece ani și locul în care vrem să dezvoltăm această pasiune comună prin programe de formare, cursuri și ateliere. Focusing-ul este o abordare terapeutică care lucrează cu ochii și urechile din interior și ne dorim să îl oferim tuturor, adaptat la nevoile și profesiilor celor care ne urmăresc. Așa cum spune și Eugene Gendlin, creatorul abordării, oricine îl poate folosi dacă este învățat cum. Va invităm să descoperiți Centrul de Focusing și să învățați alături de noi acest fel de a fi în relație cu sine și cu ceilalți.
Într-o perioadă în care studia filosofia în cadrul unui program de doctorat al Universității din Chicago. Întrebarea de la care a pornit cercetarea sa și prin care s-a dezvoltat Focusing-ul mai departe ca modalitate terapeutică a fost: cum și care este procesul prin care o experiență trăită și simțită poate fi și este mai târziu verbalizată?
Întrebarea pare simplă, având în vedere că este ceva ce facem natural cei mai mulți dintre noi, dar din punct de vedere filosofic aceasta l-a împins pe Eugene Gendlin să caute răspunsuri. Și-a mutat atenția către Departamentul de Psihologie, acolo unde erau deja persoane, clienții și terapeuții lor, care făceau asta tot timpul. Tot acolo l-a întâlnit pe Carl Rogers, unul dintre fondatorii psihologiei umaniste și coordonatorul acelui departament.
Pentru că în cadrul departamentului Rogers implementase o politică de ‘deschidere și acceptare’ (openness and acceptance), nu era necesar să fi fost student sau absolvent de psihologie pentru a fi parte din echipă. Astfel, după interviul susținut cu Rogers, Eugene Gendlin a devenit parte din departament și tot așa a început și cariera acestuia ca psihoterapeut.
Pentru mine Focusing-ul a reprezentat cheia spre un alt univers. Un univers atât de misterios și intim și mai ales un univers doar al meu. Deși în urma anilor de introspecție, prin intermediul psihoterapiei, am descoperit pas cu pas numeroase aspecte neștiute sau uitate de către mintea mea, cu ajutorul Focusing-ului am avut șansa să îmi ascult și corpul, poveștile înmagazinate în el. Pe scurt, am reușit să devin "întreagă" și să pot să mă privesc pe mine și istoria mea prin alți ochi.
Despre Focusing auzisem pentru prima oară în cadrul cursurilor de formare în psihoterapie, dar la momentul respectiv pentru mine a părut mai degrabă o tehnică de lucru cu clientul, dificil de înțeles și de pus în aplicare (și nu un proces care facilitează creșterea, cum este el în realitate), așa că l-am lăsat deoparte. Însă Luiza și Arina au reușit să îmi aducă claritate și noi înțelesuri cu privire la ce înseamnă de fapt Focusing. Învăț astfel, încet-încet, să fiu cât mai aproape de corpul meu și de cum resimt trăirile în interior, acordând mai puțină importanță evenimentelor ce le-au declanșat, și mai multă atenție felului în care se simt, variatelor dimensiuni ale trăirilor și semnificațiilor care apar apoi la nivel conștient. Este un dialog continuu între minte și corp, ce are la baza prezența cu mine și în mine, în raport cu experiențele mele și ale celuilalt.
Copyright © Focusing Romania 2021. All Right Reserved.
Pentru mine Focusing-ul este cea mai eficientă metodă de conectare cu corpul, pentru că îmi dă posibilitatea să și exprim ceea ce se manifestă corporal, sub formă de povești și imagini. În felul acesta pot să țin și mintea ocupată cu ceva util și se creează o colaborare corp-minte, în care corpul conduce și mintea traduce și construiește sensuri concrete din senzațiile și emoțiile resimțite în diferite părți ale corpului. Practic Focusing săptămânal de aproximativ 1 an și am tot mai multă încredere și reușesc să descifrez tot mai ușor mesajele transmise de această inteligență fantastică ce se manifestă prin corp. Nu pot să-mi imaginez experiențe și trăiri la fel de autentice rămânând doar în zona mentală sau invers, doar în zona corporală. Așadar pentru mine darul principal al Focusing-ului este jocul interconectării dintre corp și minte.