Într-o perioadă în care studia filosofia în cadrul unui program de doctorat al Universității din Chicago. Întrebarea de la care a pornit cercetarea sa și prin care s-a dezvoltat Focusing-ul mai departe ca modalitate terapeutică a fost: cum și care este procesul prin care o experiență trăită și simțită poate fi și este mai târziu verbalizată?

Întrebarea pare simplă, având în vedere că este ceva ce facem natural cei mai mulți dintre noi, dar din punct de vedere filosofic aceasta l-a împins pe Eugene Gendlin să caute răspunsuri. Și-a mutat atenția către Departamentul de Psihologie, acolo unde erau deja persoane, clienții și terapeuții lor, care făceau asta tot timpul. Tot acolo l-a întâlnit pe Carl Rogers, unul dintre fondatorii psihologiei umaniste și coordonatorul acelui departament. 

Pentru că în cadrul departamentului Rogers implementase o politică de ‘deschidere și acceptare’ (openness and acceptance), nu era necesar să fi fost student sau absolvent de psihologie pentru a fi parte din echipă. Astfel, după interviul susținut cu Rogers, Eugene Gendlin a devenit parte din departament și tot așa a început și cariera acestuia ca psihoterapeut.