Eugene Gendlin a influențat semnificativ cercetarea care se derula în cadrul departamentului venind cu o perspectivă nouă: aceea de a ‘privi înăuntru – ce se întâmplă în client’, și nu doar la interacțiunea exterioară dintre client și terapeutul său. Mai departe tot acest proces s-a transformat într-o cercetare mult mai amplă despre eficacitatea psihoterapiei. Întrebarea ‘care sunt factorii cheie care contribuie și fac ca psihoterapia să funcționeze?’ i-a împins să vizioneze sute de ore de înregistrări ale ședințelor de psihoterapie, ședințe reușite sau nu, și au ajuns la concluzia că răspunsul se află în client.

Au putut chiar să prezică succesul unui proces de psihoterapie încă de la primele ședințe analizând caracteristicile și comportamentul clientului. Persoanele care apelau la psihoterapie și care aveau succes erau acelea care se opreau, făceau pauze, stăteau cu experiența lor și chiar întâmpinau dificultăți în a o descrie. Erau acei clienți care încetineau și dădeau o atenție specială situației în care se aflau, care intrau în contact cu experiența emoțională și corporală a acelei situații și care încercau să o descrie renunțând la căile cunoscute, așteptând să vină o înțelegere nouă despre aceasta.

O altă concluzie a cercetării lor a fost că acei clienți care aveau succes în psihoterapie făceau asta încă din primele ședințe și că nu era ceva ce învățau prin sau în procesul psihoterapeutic și că terapia nu ajuta oamenii să facă ceea ce era nevoie ca aceștia să aibă succes în procesul lor de terapie. A fost un șoc pentru întreaga echipă la acel moment, dar acesta a fost și punctul în care Gendlin a devenit hotărât să îi învețe pe oameni să facă asta: să se oprească, să pună pauză, să între în contact cu experiența și cu sensul simțit despre aceasta și să stea pe acea margine între ce știau despre experiența lor și semnificația nouă despre aceasta, acea margine unde semnificații noi apar, experiențe noi se nasc despre un concret trăit, acolo unde cuvintele se găsesc greu la început, dar care într-un final apar cu înțelegeri noi și descrieri dintre cele mai surprinzătoare.

Interesant este că Focusing-ul a fost mai întâi observat la acei clienți care aveau succes în procesul lor psihoterapeutic. Este un proces natural, uman, care pentru unii oameni este firesc și la îndemână.  Mai târziu, datorită lui Gendlin, a devenit ceva ce a putut și poate fi învățat de către aceia care întâmpină dificultăți în procesarea și simbolizarea experienței lor.

Gendlin a creat o întreagă metodologie și teorie plecând de la ‘filosofia implicitului’. El descria asta ca ‘ce înseamnă să fii în viața, să trăiești’ și că tot ce se trăiește este  permanent în proces și că nu se oprește niciodată. Mereu urmează ceva, altceva, la toate nivelurile: corp, interacțiune, relație.

Așa s-a născut Focusing-ul, ca modalitate de a-i ajuta pe oameni să se oprească și să privească către experiența lor diferit, proaspăt, cu o altă calitate a atenției, care să le aducă noi înțelegeri, experiențe diferite și rezultatele așteptate.