Mai întâi am fost profesoară de română și franceză, foarte puțin timp (1993-1995), dar îndeajuns cât să-mi (re)cunosc bucuria de a interacționa cu copiii, apoi am mers către psihologie (2001-2005), formarea în consiliere experiențială (2005-2007) și psihoterapie (2010-2014). După terminarea studiilor de master în psihodiagnostic și psihoterapie, am revenit în învățământ, în consilierea școlară și cei nouă ani (2007-2016) de Cabinet psihopedagogic în liceu, școală și grădiniță au contribuit esențial la ceea ce sunt azi ca profesionist.
Focusing-ul a intrat în viața mea timid, odată cu formarea în Psihoterapia Centrată pe Persoană, între 2010 si 2014. Am început să-l descopăr cu adevărat și să-l practic mai târziu, în comunitatea internațională, începând cu anul 2016, când participam la prima mea Conferință Internațională de Focusing.
Acela a fost anul în care, de-a lungul unui training de câteva luni prin Focusing Resources și programul conceput de Ann Weiser Cornell – un nume în domeniu – am înțeles rolul Focusing-ului în crearea unei relații interioare cu propriul sine. Au urmat apoi alte cursuri în care am folosit procesul de Focusing și în alte direcții, precum conceperea unei afaceri și marketingul ei, Comunicarea Nonviolentă, lucrul cu copiii, inclusiv relația cu copilul interior, suportul psihologic în pandemie. Toate aceste cursuri au completat proiectul de a deveni trainer de Focusing, finalizat în primăvara lui 2021 cu certificare din partea Institutului Internațional de Focusing din New York.
Pentru mine Focusing-ul este mai mult decât o tehnică pe care să o folosesc în psihoterapie. Este o abilitate de viață pe care o putem cultiva conștient. De ce este binevenită? Fiindcă prin Focusing devenim mai pricepuți în a asculta și a folosi dialogul complex dintre corpul și mintea noastră, dintre trecutul și prezentul nostru, dintre ceea ce ne ține blocați și ceea ce ne îndeamnă să mergem mai departe. Astfel, Focusing-ul ne ajută să pricepem, să acceptăm, să schimbăm, să dezvoltăm aspecte din viața personală aflată într-o permanentă interacțiune cu mediul în care trăim.
Prin tot ce am învățat practicând Focusing, am adus mai multă încredere, claritate și creativitate în ceea ce deja știam și puneam în aplicare ca psiholog și psihoterapeut. Iar în relația mea cu mine însămi, Focusing-ul îmi aduce înțelegere de sine, empatie și o viziune a evoluției care îmi hrănesc mintea și sufletul.
Unul din citatele mele preferate din Eugene Gendlin, creatorul Focusing-ului este acesta:
„The body is a biological computer, generating these enormous collections of data and delivering them to you instantaneously when you call them up or when they are called up by some external event. Your thinking isn’t capable of holding all those items of knowledge, nor of delivering them with such speed”.
„Corpul este un computer biologic, generând colecții imense de date și livrându-le instant atunci când avem nevoie sau când un eveniment din exterior le stârnește. Gândirea nu este capabilă să conțină toate aceste fațete ale cunoașterii și nici să ni le ofere cu asemenea viteză”.
Am început această călătorie imediat după terminarea liceului, cand am ales Facultatea de Psihologie și Științele Educației – Universitatea din București. Am terminat-o dorindu-mi să lucrez într-o zonă de reintegrare socială și de creare de posibilități și prevenție în comunitățile în care trăim. Am continuat studiile cu programul de master Devianță Socială și Criminalitate, în cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială – Universitatea din București. Pe când eram în anul doi de master am început și prima formare de lungă durata în psihoterapie (4 ani) în cadrul Asociației Române de Psihoterapie Centrată pe Persoană. Perspectiva nouă adusă de formarea în psihoterapie despre oameni și relația care ajută și despre formele de ajutor necesare, m-a încurajat să adaug la formarea de bază o nouă expertiză, psihologia clinică. Am urmat programul de master Psihologie clinică, hipnoză şi intervenţii terapeutice de scurtă durată, o expertiză care m-a ajutat să descopăr numeroasele unghiuri și fețe ale acestei profesii.
Am început să lucrez exclusiv în practica privată în 2013 și o dată cu asta a început o nouă etapă profesională. A fost o etapă a colaborărilor, dar în care nu am oprit explorările de formare și autocunoaștere. Am aprofundat înțelegerile mele despre psihoterapie și abordarea umanistă, începând să călătoresc des în afara țării pentru a lua contact cu cât mai mulți dintre profesioniștii pe care îi citeam și admiram.
Inspirată fiind de toată călătoria de până atunci, în 2017 au apărut primele gânduri despre un prim grup Encounter organizat acasă, în România. Așa s-a născut Encounter People * Encounter Nature (encounter.ro), un proiect care ocupă o mare parte din atenția și dezvoltarea mea profesională. Am înțeles repede că responsabilitatea în crearea acestui spațiu este esențială și copleșitoare, de aceea am ales o formare în facilitatea de grupuri ‘Group Facilitation: Working with autonomy and homonomy’ alături de Temenos Education: Counsellor & Psychotherapist Training în Sheffield, UK. Toate aceste proiecte de grup m-au îndemnat să caut mai departe cea mai bună pregătire, astfel încât am început procesul de certificare în cadrul American Group Psychotherapy Association. Formarea și studiul consistent mi-au adus și o prima recunoaștere, aceea de ‘Professional Membership’ în cadrul asociației.
Dacă această etapă a început cu aprofundarea dinamicii și procesului de grup, în 2020 am continuat cu explorarea unei alte dimensiuni a psihoterapiei individuale. Astfel, după un curs alături de Ann Weiser Cornell – ‘Your Path to Lasting Change’ despre Inner Relationship Focusing, în vara anului 2020 am început, în cadrul Institutului Internațional de Focusing din New York, o formare de lungă durata în FOT (Focusing Oriented Therapy) sau Abordarea Terapeutică Focusing. Această formare completează practica profesională și aduce în atenția mea și a clienților mei un dialog esențial în orice proces de cunoaștere și vindecare, relația corp-emoție-minte.
Toate aceste direcții s-au născut lucrând direct cu oamenii, din nevoia de a aduce către ei cele mai potrivite resurse și din dorința de a crea un cadru sigur în care chiar și cele mai dificile și de nespus procese personale pot fi abordate.
Copyright © Focusing Romania 2021. All Right Reserved.