Și înainte aveam, dar după ce am citit articolele lui Gendlin despre corp și am reflectat la concepția lui, am devenit mai atentă la propriile semnale corporale.

Am început să fiu mai curioasă și mai deschisă la mesajele, uneori extrem de subtile, ale corpului în diverse contexte.

Am acum o atitudine mai puțin critică și mai suportivă față de procesul de îmbătrânire a corpului meu, față de durerile și limitările lui fizice, față de vitalitatea tăcută care îmi sprijină planurile minții .

Pot vedea acum mai ușor cum se manifestă așa numita „înțelepciune” a corpului, cum corpul știe primul, înaintea minții conștiente, răspunsul la nevoile noastre profunde.

Ca o concluzie, Gendlin spune că personalitatea și corpul nu sunt separate, ci formează o unitate, iar eu am mai multă conștientizare și curiozitate caldă pentru această unitate, fie că este vorba de mine, fie că se referă la oamenii cu care interacționez ore, zile, ani.

Înțeleg prin creativitate această capacitate pe care o avem de a veni cu un răspuns nou la frământări vechi, capacitate în care tindem să nu mai credem pe măsură ce creștem și ne structurăm gândirea și comportamentul în tipare fixe.

Focusing-ul hrănește creativitatea în oamenii care-l practică, și nu e vorba doar de faptul că unii vor alege să se exprime creativ prin mijloacele obișnuite (desen, pictură, modelaj, fotografie, muzică, scris etc), iar asta le va aduce mai multă claritate de sine.

Creativitatea de care vorbesc se referă și la faptul că alții, fără să fie creativi la modul convențional, vor vedea cum părți din ei se reconfigurează treptat, ca și cum ar ieși dintr-un con de umbră și devin mai clare, la lumina unei metafore, amintiri sau imagini venite spontan, dintr-o zonă a ființei în care creativitatea personală nu a încetat să existe.